Sezonul de plantare a inceput! Datorita cererii mari, livrarile pot avea intarzieri.

🤍Datorită plantelor crescute în ghiveci, tu poți planta pe toată perioada anului 🤍

⚡️ TRANSPORT GRATUIT la comenzi peste 399 Ron! ⚡️

🌿 GARANTIE DE PRINDERE 90 DE ZILE 🌿

Tipuri de Iarba Ornamentala pentru Gradina ta

Tipuri de Iarba Ornamentala pentru Gradina ta - VERDENA

Social Media |

Imagineaza-ti o gradina cu plante curgatoare, leganate, ondulate, care raspund la cea mai mica adiere de vant si se unduiesc usor! Gradina ta ar trebui sa fie la fel de mult despre miscare si textura, cat si despre culoare si parfum! Deci, atunci cand iti proiectezi gradina si peisajul, nu lasa deoparte ierburile ornamentale!

Frumusetea ierburilor ornamentale este ca pot fi formale sau informale, sau ambele! Alegerile tale variaza de la dens, vertical, intins, arcuit, arhitectural, inalt, aerisit, intepator sau indraznet si colorat! Si asta e doar frunzisul!

Daca vrei sa cunosti mai multe despre tipurile de ierburi ornamentale si sa descoperi cateva dintre cele mai populare exemplare citeste in continuare articolul nostru:

Iarba de Pampas (Cortaderia) Rosea

Iarba de Pampas (Cortaderia) Rosea

Originara din Argentina, iarba de pampas roz este un reprezentant rar al speciei sale. Cresterea sa densa, in forma de corn, poate atinge o inaltime de pana la 200 cm. Paniculele sale de flori roz izbitoare apar la sfarsitul verii. Pentru a asigura o crestere optima a ierbii de pampas, alegeti o locatie insorita si un sol bogat in nutrienti si bine drenat.

 Nota: in timpul iernilor cu zapada, se recomanda sa se lege iarba de pampas. Iarba de pampas Rosea are nevoie de o buna protectie pe timp de iarna, deoarece nu este intotdeauna rezistenta. 

Alte soiuri superbe de Iarba de Pampas:

Iarba chinezeasca Pennisetum Hameln

Iarba chinezeasca Pennisetum Hameln

Indiferent daca o cultivi pe terasa, in straturi de flori sau ierburi sau in spatii deschise, aceasta iarba decorativa “Hameln” ( Trestie chinezeasca, Fantana chinezeasca de iarba, Iarba curatitorului de lampi) este o planta perena foarte adaptabila, robusta si usor de ingrijit.

Iese in evidenta prin cresterea sa compacta, prin spicele incredibile, unduitoare de flori care par sa pluteasca deasupra frunzelor si prin frunzisul lanceolat care se coloreaza toamna intr-o nuanta de galben aprins. De-a lungul intregului an are o excelenta aparitie observabila din departare, imbogatind peisajul din gradina dvs. cu pamatufurile de flori care amintesc de periile de curatat sticle.

Nu este pretentioasa, putand fi plantata aproape in orice sol sau amplasament.Pentru a gasi un loc ideal pentru aceasta podoaba, nu trebuie sa cautam mult. Pennisetum alocoperoides “Hameln” este o planta modesta care, datorita originii sale de la tropice, se simte cel mai bine la caldura. Deci amplasarea la soare este indicata, ea suportand foarte bine perioadele de canicula.

Se dezvolta bine si in semi-umbra, locurile umbrite nefiind insa recomandate. In afara de aceasta, este de preferat ca aceasta iarba-dulce sa fie plantata intr-un loc protejat, de exemplu langa un zid al casei sau gradinii.

Ingrijire

Chiar daca prefera locurile insorite, iarba decorativa “Hameln” nu are cerinte deosebite in ceea ce priveste solul. Prefera solurile bine drenate, afanate si ar trebui evitata stagnarea apei in exces deoarece ii dauneaza. Este indicat un sol uscat sau usor umed.

Planta se simte bine si pe pante. Important este ca radacina ei sa nu fie presata de arbusti sau copaci mari, deoarece se intinde pe orizontala. Acesta este si motivul pentru care se dezvolta mai bine pe un substrat nutritiv, ea neputand sa ajunga la substantele care se afla adanc in pamant.

Cea mai buna perioada pentru plantare si inmultire (cel tarziu dupa 5 ani, altfel iarba nu mai infloreste) este din februarie pana in noiembrie. Daca o plantati primavara, puteti avea parte in acelasi an de frumusetea ei. Pentru a o inmulti, trebuie sa divizati planta. Pur si simplu despartiti radacinile plantei-mama in mai multe parti de plante-copii.

Cand o plantati este indicat sa adaugati putin compost in pamant, pentru a stimula cresterea. Trebuiesc plantate cel mult doua bucati per metru liniar. La plantare in grupuri trebuie tinut seama de o distanta de minim  60 cm intre plante.

Incepand cu luna septembrie nu mai trebuie administrat ingrasamant si nu trebuie taiata toamna. Taierea efectuata toamna ii poate cauza daune provocate de inghet sau chiar putrezirea. Taierea este indicata doar primavara,si se poate efectua la nivelul solului. Este benefic pentru planta sa fie legata iarna cu o sfoara de jur-imprejur.

Mai multe soiuri de Iarba Chinezeasca uimitoare:

Festuca glauca (Iarba albastra) Elijah Blue

Festuca glauca (Iarba albastra) Elijah Blue

Frunzele albastre  stralucesc mai intens in lumina soarelui si atrag toate privirile, privelistea oferita de paiusul albastru “Elijah Blue” este pur si simplu fermecatoare. Aceasta minunata iarba decorativa mai are si alte calitati, nu doar culoarea stralucitoare la soare.

Festuca cinerea “Elijah Blue” (denumire botanica) este o planta polivalenta si se poate utiliza in diverse amenajari in straturi, spatii deschise sau in rocarii.

In zilele insorite culoarea frunzelor este de un albastru stralucitor. Aceasta culoare este perceputa si mai intens in perioada de inflorire din iunie-iulie, cand se inalta deasupra frunzelor spicele de flori, de culoare galbena pana la galben-maroniu.

Acest contrast armonios de culoare iese in mod placut in evidenta si aduce accente fermecatoare in gradina, indiferent daca aceasta iarba decorativa impresionanta este plantata solitara sau in grupuri.

Ingrijire

In cazul formarii unui grup, poti planta pana la 17 plante pe metru patrat. Jocul de culori din perioada infloririi are astfel o intensitate mai mare. Cu inaltimea sa de pana la 20 cm, in perioada infloririi putin mai mare, acest paius decorativ nu se numara printre ierburile inalte.

Iarba de preerie Northwind

Iarba de preerie Northwind

Iarba ornamentala Northwind creste strans in pozitie verticala si formeaza smocuri pana la o inaltime de aproximativ 180 cm. Acest lucru o face un solitar eficient! Ii place o locatie insorita pana la semiumbra, intr-un sol proaspat pana la umed, bine drenat si bogat in nutrienti. Frunza ingusta este caduca si are o culoare verde-albastra, care se schimba in galben stralucitor toamna.

Toamna, planta nu trebuie taiata, astfel incat sa ofere un aspect de iarna foarte frumos in sezonul rece. In primavara, poate fi taiata complet. Inflorescentele de culoare verde-cenusie, in forma de panicula, apar din iulie pana in septembrie. Per ansamblu, Northwind este o planta foarte robusta, stabila si rezistenta.

Iarba tomnatica

Iarba tomnatica

Iarba albastra de toamna (den. Botanica Sesleria autumnalis) formeaza cuiburi inalte, dense si largi.  Infrumuseteaza gradina in special toamna, deoarece aceasta planta perena infloreste tarziu si isi arata florile alb-argintii abia incepand cu sfarsitul lunii august.Spicele de flori sunt mai degraba neobservabile, au 5-10 cm lungime si persista cateva saptamani,pana in luna octombrie.

Fructul este discret, sub forma de panicul. Podoaba reala a acestei ierbi albastre de toamna este data de frunzisul foarte bogat, sclipitor, de culoare verde albastriu sau verde-gri. Planta formeaza pernite, semi-sferica. Frunzele lungi, verzi, protejeaza radacina pe timpul iernii, de aceea nu se vor taia toamna.

Aceasta iarba decorativa iubitoare de caldura poate fi utilizata in multe feluri.Ea este frumoasa in rocarii insorite, pe muchea zidurilor sau in liziere. Iarba albastra de toamna poate fi plantata in straturi, pentru a le da lejeritate, pe marginea acestora  sau in borduri, si poate sa insufleteasca spatiile libere din gradina.

Se recomanda sa se planteze grupuri mici de cate 3-9 plante, plante companion indicate fiind Paiusul albastru (Festuca glauca), Iarba sangerie japoneza (Imperata cilindrica Red Baron)si Iarba de ovaz albastra (Helictotrichon sempervirens). Cei care prefera contrastele izbitoare, o pot asocia cu parteneri cu frunze rosii precum Norocelul (Hylotelephium telephium)

Ingrijire

Iarba albastra de toamna este foarte usor de ingrijit. Ca amplasament trebuie ales un loc insorit sau cu semi-umbra. Perioadele mai lungi de seceta sunt suportate bine, aceasta planta perena robusta are nevoie doar de foarte putina apa de-a lungul intregului an. 

Cel mai bine se dezvolta pe un sol nisipos si pietros-lutos sau in strat de pietris.  Pamantul trebuie sa fie uscat sau foarte putin umed, de preferat este un loc cald cu sol calcaros.Se poate inmulti prin seminte sau prin divizarea radacinii (primavara sau toamna). 

Iarba elefantului (Miscanthus sinensis) Yakushima Dwarf

Iarba elefantului (Miscanthus sinensis) Yakushima Dwarf

Acest stuf chinezesc pitic este un soi de talie mica, fermecator, care se simte bine intr-un loc insorit /semi-umbrit, pe un sol bine drenat, bogat in humus, nutritiv, dar si in ghiveci. Isi gaseste fara probleme un loc frumos si pe terasele acoperisurilor sau in gradini mici.

O alta particularitate a acestei plante: Piticul Yakushima are nu numai o crestere compacta, el infloreste foarte abundent! Recomandare: iese in evidenta atat ca planta solitara, cat si plantat in randuri. El impresioneaza mai ales din septembrie pana in octombrie, prin evantaiele de flori  argintii usor arcuite care impodobesc statura zvelta si compacta a trestiei.

In conditii optime, aceasta iarba rezistenta la inghet atinge o inaltime de 1 m si o latime de 80 cm.

Ingrijire

Foarte usor de ingrijit  si robust!  Firele ofilite nu se taie iarna pentru a oferi protectie radacinii si se indeparteaza primavara devreme.  Doar plantele in ghiveci au nevoie de protectie suplimentara.  In rest aceasta trestie chinezeasca pitica se dezvolta fara probleme intr-un loc insorit, pe un sol permeabil, umed, nutritiv.

Si mai multe soiuri de Iarba Elefantului, pe care sigur o sa le indragesti:

Orice tip de Iarba Ornamentala ai alege, poate ca te incanta mai tare sa fie colorata, sau sa creasca mai inalta ca sa ai parte de putina intimitate in jurul gardului tau, dar indiferent de ce ai alege noi suntem aici!